luni, 25 ianuarie 2010

Tichie de mărgăritar sau capitala culturală a lu’ peşte!


Tichie de mărgăritar sau capitala culturală a lu’ peşte!

„Timişoara va candida la titlul de Capitală Culturală Europeană pentru anul 2021!”, a anunţat primarul Ciuhandu, luni, cu prilejul inaugurării Sălii 2 TNTm. Printre şampanii, pupături şi panglici, declaraţia, deşi publică şi zornăitoare, a stârnit mai multe comentarii despre edil, decât despre perspectivă. Are Timişoara ce oferi ca să fie primită şi privită ca o capitală a artelor? Ca să poată juca acelaşi rol în 2007, Sibiul a construit, investit, reparat şi renovat, până când a ajuns să arate...ca din alt film, ca dintr-o altă ţară. Mai apoi, banii pentru proiecte culturale, teatrale, muzicale, în festivaluri şi în imagine au curs, aparent, ca dintr-un miraculos corn al abundenţei. E drept că, deja, încep să se vadă şi acolo urmele unor lucrări de mântuială, restaurări care se dezvelesc acum ca nişte triste butaforii, dar capitalul de imagine, exploatat mai ales de politicieni, a fost incomensurabil. Dacă mâine are trebui să fie capitala culturală a Europei, ce ar avea Timişoara de arătat? Cele câteva spectacole de teatru cu adevărat bune, nu mai multe decât degetele unei mâini, se sufocă sub valul de subproducţii, banaliăţi şi chiar şuşe. În sala Filarmonicii, frig de-ţi îngheaţă sufletul de meloman. Criza e răspunsul bun la toate pentru subfinanţarea culturii, avem chiar şi o penurie de soprane, tenori şi baritoni. Asta, ca să nu mai spunem că oraşul arată ca bombardat, că drumurile sunt sparte, intrările –n urbe sunt jalnice, vechi clădiri monument sunt lăsate să se prăbuşească şi-n locul lor răsar hidoase măgăoaie, iar populaţia pare să se fi adaptat la această perpetuă stare de asediu. Vor dispărea toate acestea în 11 ani? Se vor schimba toate în prea bine până în 2021? Trăim în România şi...vorba goală ne ocupă tot timpul.

Foto (c) fotosen.ro

luni, 11 ianuarie 2010

Şuşe, izmeneli şi cristale Swarowski


Cam prin vremea când traversam proba profesional-masochista numită „Cafeaua domnului ministru”, care domină imperturbabil topul meu de hidoşenii (non)teatrale vizionate, am început să mă întreb ce efecte pot avea aceste şuşanele asupra naţiei mele. Nu ce anume îi atrage ori îi distrează pe cei care dau sume pipărate pe bilet la asemenea spanace, ci unde se va deversa tot zaţul ăsta dezgustător. Maia Morgenstern răsturnată pe un birou, lăsând la vedere budigăii roz, pipăieli, glumiţe deocheate, dat din craci, replici grosiere şi toata hăhăiala care însoţea piesuţa bulevardieră a lui Horia Gârbea nu puteau să se şteargă chiar fără urme din mentalul colectiv adunat la teatru ca la piaţă. N-a trecut mult şi izmenele au început să aibă cristale Swarowski. Nu la teatru, nu de recuzită. Ci la televizor, într-o realitate care sfidează slut orice intenţie comică. Tocmai chiloţii cu cristale ai bebeluşului „Iri plus Moni” m-au făcut să prezic că s-a terminat „succesul de casă” al manelelor de pe scenă. În ţara mea, viaţa bate la fundul gol şuşaneaua. Apariţia unui personaj precum Honorius pe scena „politică” mi se pare cea mai sinistră şuşă a stagiunii. Mai eba decât udrea, mai ridzi-bizi decât Iancu. Aştept să-i văd izmenele la teve. Şi dacă nu ne place, ne-o dă ta-su Prigoană şi pe Bahhmuţeanca. Până atunci, o fi naivitate, o fi sofism, eu tot cred că teatrul prost dăunează grav sănătăţii sociale.

(c) fotosen.ro

duminică, 3 ianuarie 2010

Avatar 3D? Prigoană douăzecizece!


Dacă nu sunt mahmură, nu mă doare capul, nu-mi stropşesc fierea după <>, e ceva –n neregulă cu mine? Dacă respiraţia mea nu miroase a sarmale şi rachiu, nu sunt un bun român?
Oi fi snoabă dacă greaţa mi-a venit de la duetul Carmen Şerban – Nelu Ploieşteanu pe postul public, nu de la chiolhăneli cu ficaţi rulaţi şi fructe de mare luate de la catering? Să mă simt anapoda spre vinovată că mi-a plăcut să văd, în prima zi a anului, mall-ul închis, pustiu, aproape spectral, dar m-a supărat să găsesc, în aceeaşi zi, zăvorâte toate teatrele, sălile de concert şi muzeele, aşa încât singura distracţie în urbe a rămas plimbatul ca oile prin ţarcul din Piaţa Victoriei, la rumegat cartofi fripţi în ţepuşă şi beut de vin oţetit fiert? E oarecum freaky că n-am fost niciodată la multiplex şi mă întristează anunţul pe care scrie că au închis din decembrie până-n martie cinema Studio? Că în loc să văd Avatar am revăzut Luminile oraşului? Dacă nu cred că Băse va fi un preşedinte bun şi nici că Geoană ar fi fost mai bun, sunt o nepatrioată? Una care nu speră că-n 2010 va trece criza, care nu vrea să ia în calcul cei 26 de bani în plus la benzină, căreia i se fâlfâie ce şi pe cine mai vinde Iancu la Poli şi Patriciu la pnl. Şi, mai ales, dacă nu mi-am făcut bilanţ, dacă nu cred că noaptea de Revelion are vreo putere magică şi nu am făcut o listă de dorinţe pe care s-o bifez acum...e ceva greşit în toate astea? Eu cred că nu, pentru că ştiu sigur, adică sută-la-sută ştiu, că va fi bine! Căci în 2010 a început marea pri-goană: Honorius, băiatul acela cu un lamborghini, 29 de firme şi un bagaj lexical de cca 60 de cuvinte, va fi parlamentar. Iar dacă, doamne fereşte, ceva nu merge bine, ne-a promis domnul Prigoană, nouă, naţiunii, că o va pune pe listă şi pe nevastă-sa. Aşa că de ce mi-aş mai face eu o listă cu dorinţe? Ce –ţi poţi dori mai mult?

foto (c) www.fotosen.ro