vineri, 25 iunie 2010

Prinde-l pe Shakespeare, scutură-l bine


Regizorul Radu Alexandru Nica este autorul premierei cu numărul 400 a Teatrului German de Stat din Timişoara: “Shaking Shakespeare”, o pastorală tragico-comico-istorică după William Shakespeare, de Lia Bugnar. Din prima întâlnire directă cu Alexandru Nica, petrecută cu vreo cinci ani în urmă, nu am reţinut decât un soi de obrăznicie pistruiată, de aroganţă juvenilă care scoate limba la cuminţenie, politeţe, la tablourile înaintaşilor şi la orice încercare de “înrămare”. Îmi amintesc chiar că l-am întrebat dacă “crede că înaintea sa a mai făcut cineva teatru”. Mi-a răspuns, zâmbind cu fumuri jucate, “este posibil, dar eu nu am auzit”. Spectacolul pe care l-a montat atunci, tot pe scena Teatrului German din Timişoara, cu piesa “Chip de foc”, de Marius von Mayenburg, a fost însă unul dintre cele mai bune lucruri care li s-au întâmplat deopotrivă actorilor care l-au jucat şi spectatorilor care l-au văzut. Un spectacol puternic, a cărui fierbinţeală te izbea ca un furnal încins, cu o forţă de sens centrifug, dată de- o autocombustie care genera emoţie ca să o consume apoi într-un malaxor de stări din care anxietatea, revolta, dorinţa sexuală, tensiunea dusă la paroxism alcătuiau un cocteil cu explozie (de aplauze) imediată. “Chip de foc” venea atunci după un alt excelent spectacol, cu “Nora” de Ibsen , care i-a adus lui Alexandru Nica premiul Uniter pentru debut. Mai apoi, am regăsit în toate spectacolele pe care am i le-am văzut (nu foarte multe, recunosc), iar în Hamlet mai mult decât în oricare, acel “zvâc” plin de curaj, turaţia dată la maximum, acea colţoasă şi tăioasă îndrăzneală de a croi fără tipare. Talentat şi conştient de asta, regizorul sibian a rămas, vorba unui coleg de breaslă, “tânăr şi neplictisit”. La Timişoara, pentru acest nou spectacol “centrat pe motivul puterii”, Nica vine acum cu o echipă remarcabilă: scenograful Dragoş Buhagiar, compozitorul Vlaicu Golcea, coregraful Florin Fieroiu, video –artist Daniel Gontz. “Shaking Shakespeare” încheie vineri, 25 iunie 2010, stagiunea Teatrului German la Timişoara.

foto:(c) tgst

joi, 10 iunie 2010

Ne vedem pe strada ta, Peter Pan! / zn


Să te trezeşti dimineaţa, dar nu prea de dimineaţă, aşa, pe la ora 10, şi să auzi guguştiucul din salcâmul de la fereastră şi să ştii că guguiala lui înseamnă exact două lucruri: că va fi vreme frumoasă şi că a venit vacanţa. Şi să-l crezi, chiar dacă n-ai salcâm la geam, fiindcă eşti copil. Nu „din nou copil”, fiindcă în sinea ta nu te-ai oprit nicio secundă din a fi copil şi te-ai mirat în fiecare clipă că ceilalţi iau în serios jocul tău „de-a oamenii mari”, că se iau după tine la job şi se bizuie pe ce spui şi faci tu, că nu se prind că pentru tine toate astea cu deadline, sarcini şi obiective sunt un fel de şotron cu capul în jos şi că tu nu o să fii vreodată tanti sau nene. Să iei în stăpânire o stradă, o bucată de trotuar, şi s-o colorezi până când nu se mai ghiceşte vreo urmă de pneu, ulei de motor sau de adult. Să te baţi în zmee, campionate de elastic şi miniskate, să asculţi muzică sau să o cânţi, să te întâlneşti cu prieteni buni ca Tibi, Tunde, Alin, Uţu, Vanda, Tavi şi Butoi şi să te laşi dansat, (în)cântat şi vrăjit. Să te joci când ţi-e dor, tare dor de un prieten. Poate chiar acela care ţi-a livrat o stradă cu spiriduşi –artişti cu tot, piratul bun şi visător care a inventat Neverland-ul botezat Street Delivery. În 11-13 iunie 2010, strada Mercy se livrează pentru a patra oară copilăriei, acum însă-n amintirea lui care încă doare, aşa cum dor, când creşti, oasele alea dintre omoplaţi, acolo de unde ţi s-au smuls aripile când ai pierdut un prieten. Dar „Când Cosmin zâmbeşte”, Răzvan Mazilu dansează...Mi-e dor de tine Peter Pen von Cărtureşti, un dor de culoarea cireşelor. Hai la joacă!

Foto(c) fotosen.ro