joi, 12 februarie 2015
Despre notele sentimentale de plată neachitate
Borbely Emilia, actrița care a dat lovitura plimbându-și spectatorii cu microbuzul prin traficul infernal din centrul Timișoarei spre iluzoria Irlandă a lui mady.baby., este protagonista unei noi montări atipice. Un excelent spectacol al Teatrului Maghiar Csiky Gergely, despre notele de plată sentimentale neachitate.
De această dată, ea joacă ”Niște fete (sau cinci-în-unu)”: nu pe scena teatrului, nici pe patru roți, ci într-o cameră de hotel. Sau chiar în dormitorul spectatorilor care-și doresc un spectacol la ei acasă, căci montarea regizoarei B.Fullop Erzsebet după textul lui Neil LaBute este concepută a se desfășura în orice spațiu privat, în orice cameră mobilată cu un pat. Sămbătă și duminică (14 și 15 februarie 2015), de la ora 19, cea mai nouă producție a Teatrului Maghiar Csiky Gergely se va juca într-o cameră a Hotelului Victoria din centrul Timișoarei.
Știți, cu siguranță, momentul acela când simți nevoia să ai socoteli clare cu trecutul. Spre pildă, când vrei să te însori. Băiatul pus pe însurătoare în această poveste, scriitor cu o brumă de succes și oarecari puseuri spre introspecție, le invită într-o cameră de hotel pe cele cinci foste iubite de care s-a despărțit nu tocmai elegant. Cinci fete – nici una semănând cu cealaltă, o soție timidă și al cărei previzibil tipar pare tulburat doar de iluzia unui mare amor, o rockeriță rebelă, o universitară adulteră, sarcastică și răzbunătoare etc,- se succed ca tot atâtea rechizitorii dintr-un jurnal sentimental care lasă să se vadă și efemeritatea sentimentelor, și urma de neșters pe care ele o lasă în noi.
Grozav de frumos, de bine și nuanțat jucat de Emilia Borbely (care interpretează toate cele 5 roluri feminine) și tânărul actor Szilard Kinda, coerent montat, cu scene fluente, în crescendo dramatic, cu schimbări bruște de ritm și atmosferă, cu fantezie și mult umor, este o experiență teatrală pe cât de atipică, pe atât de reconfortantă și de seducătoare. Conduși în dormitor chiar de una dintre cele 5 fete- poetică apariție amintind de mady.baby- și scoși tot de ea la final, înainte de aplauze, spectatorii trăiesc direct, la distanță de o respirație, aproape atingând epidermic personajele, emoțiile acestora, răsturnările de situație, zig-zag-ul dramatic, Traducerea impecabilă, savuroasă chiar, în limba română este, la rându-i, un atu. În plus, e aproape un privilegiu să fii spectator, căci locurile pentru public sunt nu mai multe decât pot număra pe degete cei doi curajoși actori care-l joacă.
Așa că dacă vreți niște fete la Dvs.în dormitor...aveți grijăce vă doriți, că s-ar putea să vină.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)