Design de interior, admitere de toamna

Facultatea de Arhitectură din cadrul Politehnicii timişorene anunţă a doua sesiune de admitere pentru noua sa specializăre, înfiinţată în acest an universitar : Mobilier şi amenajări interioare. Aceasta este o specializare de tip licenţă (3 ani) şi reprezintă o pregătire temeinică înspre o carieră profesională de succes. Mai sunt disponibile 17 locuri fără taxă şi 14 cu taxă.

Admiterea constă într-o probă de desen tehnic şi liber, cu durata de 4 ore. Media de admitere are următoarea pondere: proba de desen - 80%, medie bacalaureat - 20 %.

În zilele de 13, 15 şi 17 septembrie 2010, de la ora 16, la sediul Facultăţii de Arhitectură (Timişoara, str. Traian Lalescu nr 2A) vor fi susţinute, gratuit, ore pregătitoare de desen, pentru viitorii candidaţi ai noii specializări.

Calendarul admiterii:

- înscriere candidaţi 13-17 septembrie 2010, între orele 10-14
- concurs de admitere 19 septembrie 2010, de la ora 9
- rezultate concursului 20 septembrie 2010

Acest program de studii de tip licenţă va fi continuat cu un master de profil, de 2 ani.

Informaţii suplimentare, la secretariatul Facultăţii de Arhitectură, telefon 0256 404 021.

Prinde-l pe Shakespeare, scutură-l bine

Regizorul Radu Alexandru Nica este autorul premierei cu numărul 400 a Teatrului German de Stat din Timişoara: “Shaking Shakespeare”, o pastorală tragico-comico-istorică după William Shakespeare, de Lia Bugnar. Din prima întâlnire directă cu Alexandru Nica, petrecută cu vreo cinci ani în urmă, nu am reţinut decât un soi de obrăznicie pistruiată, de aroganţă juvenilă care scoate limba la cuminţenie, politeţe, la tablourile înaintaşilor şi la orice încercare de “înrămare”. Îmi amintesc chiar că l-am întrebat dacă “crede că înaintea sa a mai făcut cineva teatru”. Mi-a răspuns, zâmbind cu fumuri jucate, “este posibil, dar eu nu am auzit”. Spectacolul pe care l-a montat atunci, tot pe scena Teatrului German din Timişoara, cu piesa “Chip de foc”, de Marius von Mayenburg, a fost însă unul dintre cele mai bune lucruri care li s-au întâmplat deopotrivă actorilor care l-au jucat şi spectatorilor care l-au văzut. Un spectacol puternic, a cărui fierbinţeală te izbea ca un furnal încins, cu o forţă de sens centrifug, dată de- o autocombustie care genera emoţie ca să o consume apoi într-un malaxor de stări din care anxietatea, revolta, dorinţa sexuală, tensiunea dusă la paroxism alcătuiau un cocteil cu explozie (de aplauze) imediată. “Chip de foc” venea atunci după un alt excelent spectacol, cu “Nora” de Ibsen , care i-a adus lui Alexandru Nica premiul Uniter pentru debut. Mai apoi, am regăsit în toate spectacolele pe care am i le-am văzut (nu foarte multe, recunosc), iar în Hamlet mai mult decât în oricare, acel “zvâc” plin de curaj, turaţia dată la maximum, acea colţoasă şi tăioasă îndrăzneală de a croi fără tipare. Talentat şi conştient de asta, regizorul sibian a rămas, vorba unui coleg de breaslă, “tânăr şi neplictisit”. La Timişoara, pentru acest nou spectacol “centrat pe motivul puterii”, Nica vine acum cu o echipă remarcabilă: scenograful Dragoş Buhagiar, compozitorul Vlaicu Golcea, coregraful Florin Fieroiu, video –artist Daniel Gontz. “Shaking Shakespeare” încheie vineri, 25 iunie 2010, stagiunea Teatrului German la Timişoara.

foto:(c) tgst

Ne vedem pe strada ta, Peter Pan! / zn

Să te trezeşti dimineaţa, dar nu prea de dimineaţă, aşa, pe la ora 10, şi să auzi guguştiucul din salcâmul de la fereastră şi să ştii că guguiala lui înseamnă exact două lucruri: că va fi vreme frumoasă şi că a venit vacanţa. Şi să-l crezi, chiar dacă n-ai salcâm la geam, fiindcă eşti copil. Nu „din nou copil”, fiindcă în sinea ta nu te-ai oprit nicio secundă din a fi copil şi te-ai mirat în fiecare clipă că ceilalţi iau în serios jocul tău „de-a oamenii mari”, că se iau după tine la job şi se bizuie pe ce spui şi faci tu, că nu se prind că pentru tine toate astea cu deadline, sarcini şi obiective sunt un fel de şotron cu capul în jos şi că tu nu o să fii vreodată tanti sau nene. Să iei în stăpânire o stradă, o bucată de trotuar, şi s-o colorezi până când nu se mai ghiceşte vreo urmă de pneu, ulei de motor sau de adult. Să te baţi în zmee, campionate de elastic şi miniskate, să asculţi muzică sau să o cânţi, să te întâlneşti cu prieteni buni ca Tibi, Tunde, Alin, Uţu, Vanda, Tavi şi Butoi şi să te laşi dansat, (în)cântat şi vrăjit. Să te joci când ţi-e dor, tare dor de un prieten. Poate chiar acela care ţi-a livrat o stradă cu spiriduşi –artişti cu tot, piratul bun şi visător care a inventat Neverland-ul botezat Street Delivery. În 11-13 iunie 2010, strada Mercy se livrează pentru a patra oară copilăriei, acum însă-n amintirea lui care încă doare, aşa cum dor, când creşti, oasele alea dintre omoplaţi, acolo de unde ţi s-au smuls aripile când ai pierdut un prieten. Dar „Când Cosmin zâmbeşte”, Răzvan Mazilu dansează...Mi-e dor de tine Peter Pen von Cărtureşti, un dor de culoarea cireşelor. Hai la joacă!

Foto(c) fotosen.ro

Amor è palpito…La Traviata!/ zile si nopti

”Amor è palpito / dell´universo intero, /misterioso, altero, / croce e delizia, delizia al cor”… Asta e ce ascult eu când sunt singură. Când sunt tristă. Când sunt fericită, nostalgică sau vreau, pur şi simplu, vreau să mă emoţionez. Şi întotdeauna când plec la drum lung. Aşa cum alţii ascultă în maşină Aerosmith, country sau imnuri baptiste, eu ascult Traviata. De ea se leagă amintirea primei mele călătorii în Occident, în 1990, când, intrând în bella Italia cu Verdi –la – maximum şi zbierând, afon dar entuziast, “misteriosooooooo”, vameşul m-a întâmpinat cu un bienvenuti molto vivace, şi anume cântând “Tutto follia nel mondo ci/Che non piacer”: cum că-n viaţă e neghiobie orice nu-ţi face plăcere. Premiera spectacolului cu opera Traviata, de Giuseppe Verdi, încheie duminică, 30 mai, de la ora 19, cel de-a XXXV-lea Festival Internaţional Timişoara Muzicală al Operei. Din Italia vin regizorul noii producţii, Mario de Carlo, şi dirijorul David Crescenzi. O frumoasă soprană basarabeancă va interpreta Violeta Valery: Tatiana Lisnic este bursieră a Fundaţiei Herbert von Karajan şi a fost invitată în spectacole ale Operei din Viena. Rolul Alfredo i-a fost încredinţat tenorului-minune al momentului: Ştefan Pop a reuşit să câştige, într-o singură săptămână, premiul I al Concursului Operalia Domingo 2010, pe scena Scalei din Milano, şi locul I al Concursului de canto de la Seul. Traviata a avut premiera absolută în 6 martie 1853 la Teatrul La Venice din Veneţia.

Foto © Opera TM

Amor è palpito…La Traviata! / zile si nopti

”Amor è palpito / dell´universo intero, /misterioso, altero, / croce e delizia, delizia al cor”… Asta e ce ascult eu când sunt singură. Când sunt tristă. Când sunt fericită, nostalgică sau vreau, pur şi simplu, vreau să mă emoţionez. Şi întotdeauna când plec la drum lung. Aşa cum alţii ascultă în maşină Aerosmith, country sau imnuri baptiste, eu ascult Traviata. De ea se leagă amintirea primei mele călătorii în Occident, în 1990, când, intrând în bella Italia cu Verdi –la – maximum şi zbierând, afon dar entuziast, “misteriosooooooo”, vameşul m-a întâmpinat cu un bienvenuti molto vivace, şi anume cântând “Tutto follia nel mondo ci/Che non piacer”: cum că-n viaţă e neghiobie orice nu-ţi face plăcere. Premiera spectacolului cu opera Traviata, de Giuseppe Verdi, încheie duminică, 30 mai, de la ora 19, cel de-a XXXV-lea Festival Internaţional Timişoara Muzicală al Operei. Din Italia vin regizorul noii producţii, Mario de Carlo, şi dirijorul David Crescenzi. O frumoasă soprană basarabeancă va interpreta Violeta Valery: Tatiana Lisnic este bursieră a Fundaţiei Herbert von Karajan şi a fost invitată în spectacole ale Operei din Viena. Rolul Alfredo i-a fost încredinţat tenorului-minune al momentului: Ştefan Pop a reuşit să câştige, într-o singură săptămână, premiul I al Concursului Operalia Domingo 2010, pe scena Scalei din Milano, şi locul I al Concursului de canto de la Seul. Traviata a avut premiera absolută în 6 martie 1853 la Teatrul La Venice din Veneţia.

Foto © Opera TM

Dacă e marţi, e Stradivarius!

Din noianul de evenimente al isteriei festivaliere care a cuprins urbea, pare greu să alegi un (singur) eveniment, acela despre care să le spui prietenilor “it’s a must !” . De această dată, însă, alegerea este atât de simplă şi clară, încât se face de la sine: Stradivarius…e poi muori. Marţi, 18 mai, la ora 19, în sala Capitol, Turneul Stradivarius trece prin Timişoara Muzicală a Filarmonicii: orice ar fi, oricâte lucruri presante ai avea, merită să-ţi opreşti viaţa şi să o scalzi în muzică. Pe violonistul Alexandru Tomescu şi pianistul Horia Mihail – adică două treimi din sublimul Romanian Piano Trio- îţi vine să-i iei acasă, îţi vine să–i răpeşti şi să-i ţii captivi în virtutea implacabilului efect depechist…”can’t get enough!. Cea mai preţioasă vioară înfloreşte sub buricele degetelor lui Alexandru Tomescu şi-n toate concertele lui pluteşte un aer de îndrăgosteală irezistibilă, pasional şi liber ca muzica lui. Ar fi cu totul anapoda să cauţi argumente ca să mergi la recitalul Stradi’, aşa că tot ce ar mai fi de spus aici e că cei doi vor cânta Rapsodia I de Bartok, Sonata 2 de Prokofiev, Havaneza de Saint-Saens, Tarantela de Sarasate şi Poloneza în La major de Wienawski.

Foto © fotosen.ro

Mâţa-n sac. La mănăstire, Europo!

E-aproape ca la mâţa-n sac. Jocul ăla de la toate rugile, bâlciurile, iarmaroacele, cu un ţigan burtos şi mustăcios care are un sac dolofan, dai un ban, bagi mâna-n sac şi ce prinzi al tău să fie...De obicei „prinzi” o minge de rumeguş învelită în staniol colorat şi legata cu elastic. Alteori însă se mai nimeresc bile în formă de ghindă, pentru prins codiţele, ori chiar o balerină din aceea cu cheiţă care se învârte pe Valurile Dunării. Sacul cu mâţa e umflat pentru că l-a îngrăşat ţiganul cu ghemotoace de hârtie, dar negustoria are succes fiindcă advertisingul ei nu-i mincinos: premiu garantat, toate biletele sunt câştigătoare! Sacul urbei e acum e la fel de dodoloţ: Timişoara Muzicală a Operei şi festivalul omonim al Filarmonicii Banatul; Festivalul de Muzică Veche; Timishort-ul filmelor; FIFITUT, festivalul francofon de improvizaţie şi teatru universitar: Festivalul Muzicii de Cameră, la sala Orpheum; TESZT – festivalul Teatrului Maghiar Csiky Gergely; StudenFest; Tres Courts, festivalul filmelor de foarte scurt metraj, ba chiar şi un festival de zodiace şi citit prin stele. Toate se petrec în luna mai în Timişoara, inflaţie de festivaluri într-o frenezie care nu e altceva decât un simptom al pustiului ce va să vie, subit, din iunie. Până atunci însă...bag mâna în sac şi, orice aş extrage, ar fi un bilet câştigător. Dar...”trişez” un pic şi aleg ceva special: concertul Filarmonicii, de Ziua Europei, la Mănăstirea Şag, duminică, 9 mai, de la ora 20. Un concert de muzică religioasă în care, sub bagheta maestrului Gheorghe Costin, vor cânta, alături de soliştii Irina Iordăchescu, Alina Todea, Claudia Codreanu şi Mihai Sîmboteanu şi de orchestra simfonică, un cor de copii şi o călugăriţă. Şi, cineva acolo sus, ne va iubi ascultând muzici care nu -s mâţa-n sac...

foto (c) fotosen.ro

Lăută, teorbă, sabie şi teatru Noh/ Zile si nopti

Pe maestrul Masato Matsuura l-am întâlnit vara trecută în curtea micuţei biserici catolice din Brebu. Încălţat în tabi albe, părea atent la pulsul ierbii de sub tălpi şi privea spre creasta muntelui Semenic cu acel aer al senseilor pentru care înţelesul lumii are mistere, nu secrete. Îl urmau pe acest do al cunoaşterii prin teatru şi artele sabiei, până în micul cătun cărăşean, tineri sosiţi din Polonia, Franţa, Anglia. Uchi-Deshi, adică discipol direct al lui Sensei Tetsunoyo Kanze VIII în teatru Noh, dar şi actor de teatru contemporan, Masato Matsuura, a studiat Kendo (arta sabiei) la scoala Niten din Tokyo, Aiki Jyuijitsu cu Sensei Daitoryu Yoshimaru Keisetsu (Tokyo) şi Tai-chi şi a fondat, la Paris, Dojo-ul celor Două Spirale. La Brebu, printre icoanele pemilor catolici, maestrul Masato a susţinut un fascinant atelier de teatru Noh, dans, muzică şi sabie, o şcoală despre esenţa corporalităţii. Apoi, în biserica atât de plină de oameni încât un bob de orez nu şi-ar mai fi găsit loc, Matsuura a arătat câtă putere stă într-un sunet, într-un pas, cât înţeles într-un zvâcnet de evantai. Un spectacol fascinant, care le va fi oferit timişorenilor de un cuplu de artişti ale căror generozitate, energie şi pasiune poartă un nume: La Follia. Muzicienii Diana şi Codrin Emandi, fondatori ai ansamblului cu acest nume, organizează în 10-15 mai, la Biserica Evenghelică Luterană de lângă Fântâna Punctelor Cardinale, cel de-al treilea Festival de Muzică Veche. Un eveniment de anvergură şi egală fineţe, care aduce la Timişoara muzicieni excepţionali, precum Mira Glodeanu, Jan van Elsacker şi Frederick Haas din Belgia, James Munro (Australia), Bettina Boysen din Germania, Thomas Boysen şi Thor-Harald Johnsen din Norvegia. Oameni care se dedică ideii de a „restaura o concepţie expresivă, vie, sinceră, a spiritului baroc, ghidată de o documentare precisă şi o experienţă confirmată în concert”. Sunt artişti care cred că în secolul internetului, grabei, consumismului, globalizării, hipertehnicii, gadgetului şi platanelor, muzica veche, aşa cum se cânta ea după partituri din secolele XVII-XVIII, pe corzi făcute din intestine de miel, merită recuperată şi ascultată cu noua sensibilitate a acestui mileniu. Sunt muzicieni care nu se mulţumesc să „dezlege” partituri baroce şi să reînveţe tehnici de interpretare ale epocii, nu se opresc la lăută şi teorbă, ci se apleacă atent asupra unei lumi şi a unui timp, studiind cutume, relaţii între oameni, obiceiuri culinare, dansuri de la curţile regale, maniere renascentiste sau detalii vestimentarii, pentru a recompune, în interiorul muzicii, o atmosferă şi spirit veritabil. Un spirit al lucrurilor care merită păstrate intact întru patrimoniul umanităţii. Festivalul începe în 10 mai, la ora 19, cu o conferinţă despre teatrul Noh, a maestrului Masato, iar concertele de muzică veche au loc, în următoarele seri, de la ora 20.


Foto (c) fotosen.ro

Foaie verde busuioc, Opera se cântă live.../ZN

Întotdeauna m-au impresionat copiii-muzică. Admiraţia mea pentru ei a avut mereu o senzaţie de stomac-strâns-pumn, de nod în gât, de vinovăţie pentru copilăria mea nepăsătoare, în care joaca era singurul job, scop şi gând. În cei mai mari muzicieni îi poţi vedea, dacă te uiţi atenţi, pe copiii care erau. Vezi sutele de ore de studiu la pian, vioară, violoncel, oboi, flaut sau de făcut vocalize, în timp ce „vocalizele” altor prichindei care joacă fotbal, prinsa, scunsa, vin de afară pe fereastră, ademenitoare. Dacă te uiţi la mâinile lor vezi câte jucării n-au atins ca să-şi păstreze buricele degetelor pentru clape sau coarde, câte îngheţate au rămas doar poftite ca să nu-şi strice vocile, câte poveşti au tăcut ruşinate de maldărul de ştime care-şi cerea obolul. Poţi citi în ei anii lungi din şcoala de muzică, olimpiadele stresante cu dormitul în internate reci şi goale, istoriile anecdotic-oripilante cu arcuşul pe spinare, capacul pianului peste degete, copii atârnaţi de cuiere pentru un fa diez ratat. Din cauza asta şi din multe alte cauze, „fenomenul Busuioc” nu mi-a mirosit a bine. În sine, faptul că un băiat în România a câştigat un concurs internaţional, un show muzical televizat, este o ştire pozitivă. Felul în care a fost manipulată ştirea a dat însă din ridicol în grotesc şi de acolo într-un falset iremediabil. Nu că povestea despre „tânărul din Banat care lucra în construcţii şi visa la Scala din Milano” era ca la Radio Erevan în toate părţile, dar din momentul în care Busuiocul a devenit „Pavarotti din Banat”, nu doar realitatea a fost dată peste cap, ci eroul poveştii însuşi. Busuioc nu a mai ieşit niciodată din gheara manipulării mediatice şi extensiile ei. Impresarii s-au bătut pe cloşca cu triluri de aur, i-au dres din mixer ce era de dres, chibiţii s-au aprins pe margine acuzând directorii că nu l-au luat, de la Ghilad, june-prim la Operă. Între interviuri, flash-uri, avioane şi impresari, Costel s-a trezit cu o orchestră în spate şi cu o partitură în faţa. Şi, ca-n poveste, împăratul era gol. Nu fiindcă nu ar fi avut talent, voce, entuziasm şi noroc. Dar, vorba unui prieten, „opera se cântă live”. Nu merge cu play-back, nici fără şcoală nu merge. Azi am primit vestea că tenorul Ştefan Pop este marele câştigător al Concursului Internaţional de la Seul 2010. În concursul de la Seul au fost admişi 67 de solişti din 20 de ţări. Prezenţa românească la prestigioasa competiţie din Coreea de Sud a însemnat patru voci: alături de laureatul clujean, sopranele Lăcrimioara Cristescu şi Mihaela Marcu şi baritonul Bogdan Haharia, toti trei din Timişoara. Pe toţi patru, timişorenii i-au putut auzi pe scena Operei din urbe. Absolvent al Liceului de Muzică din Bistriţa în anul 2006, Ştefan Pop este acum student al Academiei Gheorghe Dima din Cluj-Napoca. Nici înainte, nici după Seul nu am citit prin ziare că el ar fi noul Pavarotti, Carreras sau Domingo. Şi m-am bucurat pentru el, cum m-am bucurat ştiind că face parte din distribuţia premierei cu opera Traviata de G. Verdi , în 30 mai 2010, la ora 19, în cadrul Festivalului Timişoara Muzicală.


sursa imag: fotosen.ro

Urbea cu-ale ei coroane puse una peste alta

O fi astenie, o fi stenahorie, ori poate-oi fi doar ambetată absolut de-atâta alergătură de la un concert/spectacol/festival la altul, papa cu-a lui trei coroane puse una peste alta...Ştiu doar că mi-e lehamite să tot aleg între două evenimente la care tânjesc, când ele se întâmplă atât de rar, dar se întâmplă simultan, să prind doar jumătăţi din cele mai bune lucruri ale stagiunii timişorene, altminteri destul de pauperă, am ostenit să –i tot bat la cap pe cei aflaţi în fruntea bucatelor pentru minte, inimă şi ochi că Timişoara nu-i Parisul şi consumatorii ei de cultură nu-s populaţia Chinei, nici măcar a Bucureştilor, să-ţi permiţi să divizezi publicul la cele mai importante evenimente ale anului. Dusu-s-a de multişor şi romantica epocă în care toţi, îmbătaţi de iuzia unei frăţii paradisiace, speram că Timişoarele Muzicale se vor împleti armonios întru gâdilarea inimilor melomanilor. Şi-n acest an, festivalul Operei şi cel al Filarmonicii încep în aceeaşi zi de joi, 29 aprilie, şi la aceeaşi oră, 19. Drept pentru care, mulţi vor sta în cumpănă, destui vor da cu banul: „Adriana Lecouvreur” cu Nelly Miricioiu la Operă sau Concert simfonic extraordinar cu Orchestra Naţională Radio, la Filarmonică? Pentru că despre opera în concert, în primă audiţie, am povestit în trecutele Zile şi nopţi, se cuvine să spunem câte ceva despre deschiderea secţiunii simfonice a Festivalului Timişoara Muzicală. Concertul extraordinar al Orchestrei Naţionale Radio Bucureşti la Timişoara va fi dirijat de chinezul Jin Wang. Absolvent al cursurilor de măiestrie pentru dirijat de la Conservatorul din Beijing, dirijorul chinez a beneficiat de îndrumarea maeştrilor Leonard Bernstein şi Zubin Mehta. Jin Wang este singurul dirijor din Asia care deţine în palmares trofeele a nouă competiţii de dirijat desfăşurate în Europa. Maestrul Jin Wang a dirijat mai mult de 80 de filarmonici, printre cele mai răsunătoare succesre ale sale numărându-se cocertul cu Simfonia nr.8 de Mahler la Orchestra Naţională radio Bucureşti, al cărei principal dirijor invitat este.
Foto (c) fotosen.ro