Plasticid, deci exist!/ ZN

Răspândita zicere despre timişorenii care alcătuiesc „un public tradiţional de teatru” ori „un public de teatru tradiţional” e o gogoriţă. Cei mai multţi dintre timişoreni nu alcătuiesc niciun fel de public, pur şi simplu fiindcă nu merg la teatru. Iar dacă merg, din an în Paşte, merg la spectacole, nu la teatru. „Eu nu merg din principiu la astea locale, merg eventual când vine ceva de la Bucureşti” este lozinca spectatorului obişnuit, a cărui opţiune, conturată de afişe ţipătoare şi agramată, are drept unic criteriu notorietatea numelor, carevasăzică vedetele pe care le ştie...de la televizor. Există „falii” desprinse din scoarţa groasă a nedusului la teatru, există publicul etnic care merge dintr-o obişnuinţă sănătos cultivată la teatrul său şi de treizeci de ori la aceeaşi piesă, publicul tânăr care face coadă la Auăleu, la fel cum există chiar şi o firavă specie a spectatorului conştient, care alege pe criterii estetice, capabil de decela inefabilul fenomenului teatral. Dacă, în mod cert, timişorenii nu alcătuiesc un public „de teatru tradiţional”, ar fi un ridicol sofism să crezi ca asta îi face, automat, un public de text contemporan. Asta, chiar dacă Timişoara şi-a asumat, prin voinţa Teatrului Naţional, felia festivalieră a „dramaturgiei româneşti de ultimă oră”. O zonă la care propria-mi neaderenţă e de domeniu public, căci Festivalul Dramaturgiei Româneşti mi-a oferit, în anii din urmă, dese prilejuri de a-mi exprima rezervele faţă de boom-ul de trivialitate ce caracterizează teribila producţie naţională de dramă, faţă de înjurăturile nejustificate altfel decât prin nevoia de a umple baremul de semne cerut de vreun concurs, precum cele 16 rânduri de sudalme din Liftul lui Gabriel Pintilei premiat de DramAcum, ori convingerea nestrămutată că teatrul are drept misiune (şi) sporuirea limbii, iar cuvinte precum „cocalar” şi „jet” nu mi se par o contribuţie suficientă. Însă, ca fenomen viu ce se află, cu geniile, succesele, ratările, fiţele şi găselniţele sale, scrisul românesc pentru scenă este, trebuie s-o spunem, bine prins în rama festivalului timişorean, un spectacol zornăitor, fresh, colorat, care vi se oferă în 10-17 aprilie. Ediţia 2010 reuneşte în selecţia sa cele mai bine cunoscute nume în dramaturgia românească a acestui moment: Gianina Cărbunariu, Peca Ştefan, Theo Herghelegiu, Ştefan Caraman, Mihaela Michailov (însăşi selecţionera FDR) ş.a. Pentru cei care, totuşi, nu au toleranţă la drama nouă, cu tematici pubere şi limbaj trivial, FDR a inventat secţiunea clasică, cu un singur, dar de neratat, spectacol: „Identităţi (Şapte piese scurte)” de Dumitru Solomon, în direcţia de scenă a lui Victor Ioan Frunză, precum şi secţiunea Intersecţii, cu trei captivante spectacole de dans contemporan: Remember-ul lui Răzvan Mazilu, InTime al companiei Pal Frenak şi Depeche/Dance de Massimon Gerardi. Începe Plasticidul....
Foto: (c) fotosen.ro