Follow by Email

A apărut o eroare în acest obiect gadget

joi, 10 iunie 2010

Ne vedem pe strada ta, Peter Pan! / zn


Să te trezeşti dimineaţa, dar nu prea de dimineaţă, aşa, pe la ora 10, şi să auzi guguştiucul din salcâmul de la fereastră şi să ştii că guguiala lui înseamnă exact două lucruri: că va fi vreme frumoasă şi că a venit vacanţa. Şi să-l crezi, chiar dacă n-ai salcâm la geam, fiindcă eşti copil. Nu „din nou copil”, fiindcă în sinea ta nu te-ai oprit nicio secundă din a fi copil şi te-ai mirat în fiecare clipă că ceilalţi iau în serios jocul tău „de-a oamenii mari”, că se iau după tine la job şi se bizuie pe ce spui şi faci tu, că nu se prind că pentru tine toate astea cu deadline, sarcini şi obiective sunt un fel de şotron cu capul în jos şi că tu nu o să fii vreodată tanti sau nene. Să iei în stăpânire o stradă, o bucată de trotuar, şi s-o colorezi până când nu se mai ghiceşte vreo urmă de pneu, ulei de motor sau de adult. Să te baţi în zmee, campionate de elastic şi miniskate, să asculţi muzică sau să o cânţi, să te întâlneşti cu prieteni buni ca Tibi, Tunde, Alin, Uţu, Vanda, Tavi şi Butoi şi să te laşi dansat, (în)cântat şi vrăjit. Să te joci când ţi-e dor, tare dor de un prieten. Poate chiar acela care ţi-a livrat o stradă cu spiriduşi –artişti cu tot, piratul bun şi visător care a inventat Neverland-ul botezat Street Delivery. În 11-13 iunie 2010, strada Mercy se livrează pentru a patra oară copilăriei, acum însă-n amintirea lui care încă doare, aşa cum dor, când creşti, oasele alea dintre omoplaţi, acolo de unde ţi s-au smuls aripile când ai pierdut un prieten. Dar „Când Cosmin zâmbeşte”, Răzvan Mazilu dansează...Mi-e dor de tine Peter Pen von Cărtureşti, un dor de culoarea cireşelor. Hai la joacă!

Foto(c) fotosen.ro

3 comentarii:

  1. Ce dor ne e şi nouă, Simona... Atât de prea dor... Dar e un dor cu zâmbet. Mulţumim pentru vorbe şi te aşteptăm cu mult drag pe strada Peter Panului.

    RăspundețiȘtergere
  2. nu stiu daca o sa vina o vreme sa -mi vina sa zambesc knd ma gandesc la cosmin de cand s-a dus. Era de o bunatate nepamanteana si acum nu mai e . Vreau la street-delivery, vreau foarte tare si nu stiu daca pot, am o problema . Intelegi, da?

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc mult, Simona!
    Ca si tine, simt durerea aceea dintre omoplati, dar nu pentru ca aripile au cazut, ci pentru ca ele au inceput sa-mi creasca. De atunci, dintr-o noapte de iarna, cand lactia pe care mi-a dat-o Cosmin a schimbat totul.
    Prin Anca, ne da acum din nou intalnire, si pentru asta ei ii mutumim mult, mult de tot!
    Le multumesc si tuturor celorlalti, care in zilele astea, sau in oricare altele, se gandesc la Cosmin. Dar cu zambetul pe buze, va rog, ca sa nu-l intristam!

    Raluca

    RăspundețiȘtergere