Follow by Email

A apărut o eroare în acest obiect gadget

marți, 6 septembrie 2011

Bac. Revizie sub duniţă.



Sâmbătă am făcut Revizia. Marea revizie, de acolo, aşadar, majuscula. Adică am scos din pătuţ dunile, plapumele, zecile de perne de puf ciupelit de pe guşa generaţiilor de gâşte contemporane cu copilăria mea, le-am bătut, scuturat, înfoiat, ţinut la soare, aruncat ce moliile au mâncat, cusut cu aţă roz găurelele şi, pe rând, pus la loc, cu gândul că-s prea multe, prea multe, trebui să dormim mai mult. Ori să dormim mai mulţi.


Aşa am găsit duniţa. Adică Duniţa. Din cauza ei am urât şcoala, am urât-o cu un an înainte, am urât-o cât pentru 20 de ani care au urmat. Tot cu duniţa m-a consolat mama, amăgindu-mă că o luăm cu noi la şcoală şi în pauze ea, cu autoritatea ei de Învăţătoare Supremă, o să-i dea afară pe copii din clasă ca să pot eu să stau pe duniţă şi duniţa pe picioarele ei şi să-mi legene capul până se-nvârte tavanul şi să-mi cânte aia cu nani nani puiu’ mamii vino mâţă de dă-i ţâţă şi tu curcă de o culcă....


Pe urmă am detestat-o cu o perseverenţă plină de urdori fiindcă începea prea de dimineaţă. Şi pentru că domnul învăţător Hegheşan m-a prins cu Lorelei pe sub bancă în vreme ce repetam mecanic ana are mere a-na a-re me-re anaaremere şi mi-a confiscat Lorelei şi m-a pedepsit să citesc Fraţii Jderi. Şi pentru că scriam urât, iar caligrafia mi se părea cea mai cretină pierdere de timp, pentru că la sport mă durea capul când alergam şi niciodată n-am reuşit să înţeleg cum poate cineva sări peste o capră mai înaltă decât el şi ce capră ar putea fi aia, cântam fals, iar în cor era Pişta şi lângă el grasa de Mari Harle şi pentru că fără bolduri cu cap colorat nu mă descurcam să găsesc Platforma Gornoviţa şi Pasul Tihuţa pe hartă.

Am urât cu spume zilele de 8 martie şi compunerile cummiampetrecutvacanţa date ca sa mai aibă ei, dascălii, o oră vacanţă, micile nedreptăţi şi veceurile cu pulisme agramate, dimineţile de luni şi tezele la istorie, numărul matricol, fondul şcolii şi banchetele.

Dar erau atâtea reguli de încălcat, atâtea cărţi de citit pe ascuns, atâtea plăceri interzise, Şatra pentru că era scena cu naşterea şi Drumul ascuns al adoratei HPB, ca să nu mai zic de Groapa domnului Barbu sau de riga Crypto a celuilalt Barbu. Pe Gheba şi pe Arimescu i-am iubit ca pe Lucian din Samosata, fiindcă nu erau în manual, iar olimpiadele le-am servit ca pe răul necesar ca să poţi purta creastă punk şi bocanci şi mătănii, era un schimb cinstit, zic eu.

Doar că în pofida a tot ce am urât în şcoală, la revizie îi găsesc pe Papa al meu şi pe papa Gufi, pe domnul Mioc, domnul Bărbuia, doamna Pegulescu, domnul Petroiu şi doamna Andreica , pe toţi cei care au stat de „duniţă” ca să pot eu citi cât îmi vine. Şi nu ştiu câtă maturitate conţine bacalaureatul, cel de atunci şi cel de acum, a mea, maturizarea, a fost că nicicând de atunci n-am mai apucat să citesc ca-n vremea duniţei.


Foto (c) fotosen.ro