Follow by Email

A apărut o eroare în acest obiect gadget

vineri, 20 noiembrie 2009

Cui îi arde de glumit?


Ar fi lesne să scriu mamă, cât face un regizor bun la teatrul omului, cum scoate el din actor untul ăla gustos de-ţi lingi degetele de la mâinile cu care aplauzi până nu mai poţi şi cum acelaşi actor/aceeaşi trupă e de neprivit cu altul. Să bag o butadă, răsuflată ca spectacolul pe care l-am văzut (nu l-aş mai vedea!) astă-seară, de exemplu aceea care zice că de pui un pahar de vin într-un butoi de (scuzaţi) rahat obţii un butoi de rahat şi dacă pui o lingură de scârnăvie într-un butoi de vin obţii tot un butoi de rahat ...şi pe urmă să vă las să ghiciţi despre ce regizor, ce actor, ce trupă şi ce spectacol e vorba.

Dar, vorba domnului de Musset, Cu dragostea nu-i de glumit şi cum pe Cezar Antal îl iubesc ca actor, trebuie să spun că mi-a zdrobit inima văzându-l în spectacolul cu pomenita piesă cum flutura haina unui ridicol provincial, zdreanţă sub care împăratul era gol-goluţ. Cum pana ei de actorie se poate ca într-o seară să fii atât de bun încât să hrăneşti şi să adapi păsări împăiate şi ele să învie de dragul tău, să fii un Herr Paul monumental, să fii un actor minunat şi de o muzicalitate infinită, iar în seara următoare să joci grosier şi strident o beţie provincială. Spectacolul e de la un capăt la altul veşted şi vetust, ca o haină veche fără şansa de a deveni vintage, iar excelenta trupă a Teatrului din Piatra Neamţ nu mai iese aici din ţoala strâmtă a unei provincialităţi lălâi. Un decor (semnat Ioan Murariu) ca la cerul militar, cu canapele, trei uşi jos- trei uşi sus, trei preşuri, un măgar şi-un crucifix, personaje care nu stabilesc relaţii, dar se consumă în simetrii obositoare, multă agitaţie, multe zberiete, umor cu pipeta, toate alcătuind un fel de comedie searbădă pentru care bulevardul e prea larg şi generos. Nu mai am răbdare să văd teatru făcut aşa cum se făcea acum 35 - 40 de ani şi, vorba unui puşti aşezat în faţa mea, „tati, plictiseala doare!”. Pe mine m-a durut ca la un spectacol de Szasz Eniko pe text de Csiky Gergely. Şi cu asta nu e de glumit. Ar fi mult prea facil să scot din condei o (falsă) concluzie: Herr Paul, piesă de Tankred Dorst, e spectacol de Radu Afrim şi tot al lui a fost cel cu Povestiri despre nebunia (noastră) cea de toate zilele, de Petr Zelenka, ştie el ce să-i facă lui Cezar Antal să fie năucitor de bun, e chestie de regizor, deci. O fi, dar Alexandru Dabija, care a făcut spanacul ăsta din piesa lui Alfred de Musset, a făcut şi Oo, după Ion Creangă, iar acolo Cezar Antal era frumos rău şi plin de zvâc. Ca să nu mai spun că veşnica dulcică Isabela Neamţu era de neprivit în spectacolul lui Herr Afrim, iar în grija şui Dabija a făcut un rol plat, dar în esenţă corect.

....Acestea fiind spuse, scrise şi, probabil, în curând proscrise, rămân cu o (aceeaşi) sumedenie de întrebări: despre ce se subvenţionează în teatrele bugetare şi cum se cuantifică reuşita sau eşecul, despre ce (şi, mai ales, de ce ) se invită într-un festival, despre regizori cu valiza în provincie, despre aplauzele de la final care vin oricum a fost spectacolul (deşi, să fiu dreaptă, am văzut o tanti cu freza şi, probabil, vârsta Tamarei Buciuceanu, care tare s-a mai distrat la făcătura lui Dabija, pe urmă am observat alte 3-4 congenere amuzate ca la programul de Revelion).
Dar cel mai tare mă întreb dacă ei, actorii, îşi dau seama când joacă şuşă şi când teatru, când e carton şi când e artă...Ei zic că da, mi-au zis mie, dar...vedeţi dumneavoastră, cu adevărul nu –i de glumit.

foto: (c) fotosen.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu