Follow by Email

A apărut o eroare în acest obiect gadget

miercuri, 21 aprilie 2010

Drama dramei la sertar. Jurnalul unui mic chiul


Este necesară o radiografiere amănunţită a fenomenului dramaturgiei româneşti de astăzi? În acest fel, sau pe aproape, suna una dintre întrebările cuprinse în chestionarele aşezate pe fotoliile tuturor spectacolelor festivalului dramaturgiei româneşti. Al ultimului...de acest fel, dacă e să ne luăm după – Doamne-ajută!- concluzia trasă de înşişi făcătorii lui. Nu ştiu ce au răspuns spectatorii, nici măcar dacă au răspuns ori s-au mulţumit să ţină chestionarul sub fund. Eu nu m-am încumetat să răspund. Întâi, pentru că nu cred că există un răspuns simplu de genul da, nu sau...nu ştiu. Apoi, pentru că, trebuie să recunosc, am chiulit cum n-am făcut-o vreodată de la FDR. Sătulă de tematica infantil-puţoistă şi derizorie a multora dintre drămuliţele-acum şi de trivialitatea nejustificată a lexicului sărac şi păgubos, obosită să tot deplâng contribuţia lor îndoielnică la creşterea limbii româneşti, m-am simţit întrucâtva incapabilă să iau o cură intensivă de dramaturgie românească „ a ultimei ore”. Atâta cât am servit, totuşi, din meniul ediţiei 2010 m-a făcut să cred că a cam trecut moda piesuţelor cu drogaţi şi „homleşi”, că nu se mai poartă acţiunile care se petrec într-o garsonieră în care un număr variabil de tineri dezorientaţi visează la bani, glorie, maşini şi femei. Centrul de „interes” s-a mutat, pare-se, spre dramele şi ratările tinerilor expatriaţi şi spre obsesiile consumismului. Am văzut chiar un musical românesc despre consumism (spectacol de Theo Herghelegiu), o propunere lăudabilă într-o montare pasabilă. Frecvenţa cuvintelor-cheie ale ediţiilor anterioare, din arealul „cocalar, piţipoancă, muie”, a scăzut....dramatic. Le-au luat locul un jargon de shopping şi un „slang” de hi5 sau alte site-uri de socializare rudimentară. În mod ....insidios, dar cu totul salvator, săptămâna dramaturgiei româneşti s-a transformat într-o săptămână a dansului contemporan de excepţională calitate. Patru evenimente de gen s-au succedat fericit (şi fericindu-şi publicul altminteri destul de văduvit în privinţa asta): preţiosul Remember dandy al lui Răzvan Mazilu, Depeche/Dance a lui Massimo Gerardi, excepţionalul Loss-Layers adus de Centrul Cultural Francez şi splendidul InTime al companiei Pal Frenak. Cu toatele, evenimente cărora merită să le mai dedicăm zile, nopţi şi cuvinte. Până atunci, învârt în speranţă, ca pe inelul Arabellei concluzia optimistă a festivalului pe care aproape l-am ratat: că Teatrul Naţional Timişoara, care i-a convins să lucreze aici pe Rodrigo Garcia, Thomas Ostermeier şi Pal Frenak, va oferi un festival contemporan...în care drama românească va avea şi ea o secţie, un sertar, ceva...


Foto (c) fotosen.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu